Daca mergeti in strainatate, in zona euro, incercati sa nu luati la voi bancnote mai mari de 100 de euro!
Prima data am auzit de aceasta problema cand am fost in Spania. Din fericire, atunci nu am avut nici o bancnota mai mare de 50 si toata discutia legata de bancnotele mari nu m-a interesat.
La inceputul lunii, era insa sa o patesc in Franta. Am avut la mine, printre altele, o bancnota de 100 si una de 200 de euro, luate de la banca din Romania. Pe cea de 100 am reusit sa o schimb destul de repede. Cu cea de 200 de euro am avut multe probleme pentru ca nimeni nu vroia sa o primeasca (a fost chiar cativa care mi-au spus ca nici nu stiau cum arata hartia de 200). Nici macar la banca sau la posta nu au vrut sa o schimbe!
Intr-un final, a reusit sa o schimbe o colega din Franta, care a mers la banca unde era clienta cu gandul sa depuna cei 200 de euro in contul personal si apoi sa-i scoata de la bancomat in hartii de valoare mai mica. Pentru ca era banca unde isi primea salariul, persoana de la ghiseu a binevoit sa ii schimbe direct, fara sa ii mai treaca prin cont.
In concluzie, aveti grija cu ce bani plecati la voi pentru ca riscati sa nu ii puteti folosi! Eu deja am inceput sa ma interesez de un card in euro. E mai simplu, mai sigur, dar nu stiu cum e cu comisioanele.








Heh, sa vezi distractie cand ai o hartie de 500 – eu am reusit dupa luuuungi cautari sa cumpar niste bilete cu ea, in gara.
Nu iti trebuie card in euro, un card Visa in RON de la ING, Raifaisen sau Transilvania ar trebui sa functioneze perfect – nu sunt comisioane si cursul e mai bun decat daca cumperi euro la o casa de schimb aici.